Să nu-ți bați joc

 (în lucru)

... sau despre speciali și inechități

Despre munca ta de o viață, de-ți vine să înjuri cu năduf Oricând poate veni o zi a bucurei. Recunoștință și mulțumire. Atunci ești împăcat cu tine iar Dumnezeu îți zâmbește.

Să se vorbească frumos de tine după ani și ani. Să vină să te caute, sărind din cuiburile lor, pe viori nevăzute, (cum spune poetul), să le simți ciupitura. și ai crede că te afli într-o poveste de odinioară, specială pentru tine.

Să nu-ți bați joc. Așa cum nici zilele nu se ascund de tine, fără să te pedepsească. Fiindcă ți-ai împlinit rostul datoria între o serie și alta. Un fel de a scrie povestea fiecăreia în fiecare zi. Iar seara, înainte de culcare trebuie să fii împăcat cu tine, cu toți. ca să meriți ziua de mâine (tot de la poet vine)Nu știu de ce mi-am adus amite de ea. Femeia care era supusă. Femeia casnică pe viață. Acest statut umilitor. Să suporte toanele. Nu pleca, chiar dacă nu mai simțea ceva pentru bărbatul ei. N-avea unde. Părinții n-aveau cum să o întrețină. Iar copiii… Pe vremea ei, nu angajau femei. Doar văduvele mai prindeau un loc de muncă la lămpărie. Banii se știa. Tot la el erau. Cumpăra ce trebuia pentru casă. Femeia nu vedea un leu.

Uneori țesea covoare. Câștiga atât cât să-și cumpere de-o rochie, de încălțat. Hainele ei erau mereu curate. Mi se păreau noi. Și pasiuni ascunse, o relație neverosimilă de dragoste, căsătoriile aranjate, zile grele și lipicoase... Peste tot fumul negru de cărbune... 

Se spune că primăvara vine mai întâi din cer, odată cu păsările, cu norii subțiri, și curcubeul  și totul e altfel.

Altfel și pentru copiii ei. Au început să meargă la școală, să învețe o meserie.

Eli Gîlcescu