... sau legi care ne înrobesc
După revoluție, ura a fost îmbogățită
de invidia față de cei ce și-au revendicat terenurile. Greu le-a fost să intre
în normalitate. De atunci, tot stau atârnați ca pseudoproprietari, își întind
an de an câte o curelușă pe lângă cea de drept, să fie mai bogat decât a fost boierul
Lenoiu, până când unii se trezesc că le-a dispărut cureaua de drept. Nimeni
nu i-a împiedicat. I-a lăsat să-și facă de cap, fără să le ceară socoteală. De
ce să zgândărească roiul! I-a lăsat pe proprietari să se zbată, cu procese
peste procese. Iar cadastrul cu care defilau în campaniile electorale,
culmea, dispărea, după. Până la urmă,
autorii răului, al nedreptății și al pasivității, pentru că știau starea de
fapt și nu au intervenit, din contră, au perpetuat astfel de abuzuri.
Dacă s-ar face o statstică, s-ar vedea abuzurile unora, și câți
ocupă terenuri nerevendicate,câți fără acte, câți omiși... câte cereri într-un
„coș de gunoi“, nedepuse din cauza legilor strâmbe, interdicțiilor.
Libertatea nu pune stavile, nu
este ceva ce nu mai ai dacă nu ai depus cerere. Libertatea înseamnă că ce este
al tău este pe viață. Nu o pierzi după voia unora.
Așa și adevărul. Și repercusiunile acestuia care te urmăresc după fix 23 de
ani de la vânzare.
Vânzătorul liniștit că nu are o „piatră de moară“ adăugată la
impozit, iar cumpărătorul că este impozitat mai puțin.
În pierdere, primăria.
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu