Ca să câștige ei

Oamenii puternici trec prin asemenea situații. Fii pregătit pentru orice. Pentru că principiile lor sunt altele decât ale tale. Nu se vor pleca în fața nimănui. Vor face totul să te trântească la pământ și să te calce în picioare. Te vei simți în alt timp. Să nu te aștepți să respecte regulile și principiile de drept. Cu cât vei dovedi adevărul, cu atât te vor îndepărta de el. Cu actele în mână poți să pierzi. Ca să câștige ei.

Am întâlnit, de curând, oameni ai legii care urăsc pe cei care caută adevărul. Te conduc într-un labirint al minciunii, știind că nu poți demonstra contrariul.  Atunci durerea e grea. Trebuie să faci ceva. Doar cei puternici pot trece prin ea.

Eli Gîlcescu

Oare pădurile vor fi mai fericite

... dacă voi ridica o cruce de jurământ

peste lunci și ponoare,

într-un februarie mic și al dracului – cum spune proverbul.

chiar dacă arareori trec să văd cum le-ar fi fost

printre orătănii, așteptând să clocească găinile,

să înflorească mușcatele,

iar în mustul zăpezii să semene mazărea și ridichea de lună.

Orânduindu-și grădinile,

în timp ce nu se mai gândeau la altceva,

sau poate așa li se părea când înfloreau cireșii,

când vatra ardea neîntrerupt,

iar seara, cu frunțile încrețite adesea,
cu ochii moleșiți de oboseală,
abia își vedeau de odrasle.

La oraș, și-au păstrat obiceiurile

mai ales cele bisericești, cu sărbători și zile de post.

Doar visele și-au găsit sfârșitul

unde se mai aude încă clopotul

parcă blestemând clipa

cum într-o alta, poate,

când nu mai era nimic de spus,

când nu mai știau să apere ce le aparținea,

Dumnezeu o va face în locul lor

după Lege.

Apoi tot mai întuneric se lăsa.

Tot mai frig.

Și cu cât se acopereau, își dezgoleau mai mult durerea,

de nu mai puteau isprăvi rugăciunea.

În această lume tot mai străină așteptau vindecarea.

Iar pădurea, ca un ecou,

într-o nepăsare orgolioasă,

între ei și Dumnezeu.

Eli Gîlcescu

Să nu-mi ceri să uit

Pământul
neîmpăcat
brațe de arșiți
de ploi 
porți în altare
îngenunchind lumini care plâng
care dor
poate mâine în zori 
mai înalt
mai aprins
în lacrimile iernii
vreodată 
de mă vei auzi

să nu spui nimic

nimănui

doar să zâmbești ca unui copil

Eli Gîlcescu