Să nu-ți bați joc

 (în lucru)

... sau despre speciali și inechități

Despre munca ta de o viață, de-ți vine să înjuri cu năduf Oricând poate veni o zi a bucurei. Recunoștință și mulțumire. Atunci ești împăcat cu tine iar Dumnezeu îți zâmbește.

Să se vorbească frumos de tine după ani și ani. Să vină să te caute, sărind din cuiburile lor, pe viori nevăzute, (cum spune poetul), să le simți ciupitura. și ai crede că te afli într-o poveste de odinioară, specială pentru tine.

Să nu-ți bați joc. Așa cum nici zilele nu se ascund de tine, fără să te pedepsească. Fiindcă ți-ai împlinit rostul datoria între o serie și alta. Un fel de a scrie povestea fiecăreia în fiecare zi. Iar seara, înainte de culcare trebuie să fii împăcat cu tine, cu toți. ca să meriți ziua de mâine (tot de la poet vine)Nu știu de ce mi-am adus amite de ea. Femeia care era supusă. Femeia casnică pe viață. Acest statut umilitor. Să suporte toanele. Nu pleca, chiar dacă nu mai simțea ceva pentru bărbatul ei. N-avea unde. Părinții n-aveau cum să o întrețină. Iar copiii… Pe vremea ei, nu angajau femei. Doar văduvele mai prindeau un loc de muncă la lămpărie. Banii se știa. Tot la el erau. Cumpăra ce trebuia pentru casă. Femeia nu vedea un leu.

Uneori țesea covoare. Câștiga atât cât să-și cumpere de-o rochie, de încălțat. Hainele ei erau mereu curate. Mi se păreau noi. Și pasiuni ascunse, o relație neverosimilă de dragoste, căsătoriile aranjate, zile grele și lipicoase... Peste tot fumul negru de cărbune... 

Se spune că primăvara vine mai întâi din cer, odată cu păsările, cu norii subțiri, și curcubeul  și totul e altfel.

Altfel și pentru copiii ei. Au început să meargă la școală, să învețe o meserie.

Eli Gîlcescu

Într-un cerc vicios

 Toți suntem răi. Și noi și ei. Nu ne-am născut așa. Dar într-o lume de ură, nimeni nu mai poate gândi frumos. Nici poezia nu mai e de dragoste. Pare desprinsă dintr-o peliculă horor. În care disprețul unora față de ceilalți e mai mare decât poemul care să lege și să dezlege lucruri mult mai de seamă.

Ce exemplu dau celor tineri cei care vremelnic dețin puterea, și se poartă astfel. Cine să mai respecte legile, dacă ei le încalcă în fiecare zi. Cine să mai prețuiască adevărul, dacă noi auzim numai minciuni. E greu, din ce în ce mai greu să-i întorci la normele firești ale bunului simț. N-ar fi mai bine să le limităm prin lege numărul de stagii de deputat, de primar, de europarlamentar. Poate că atunci ar mai exista un pic de rușine, ca atunci când lași locul, măcar să fie curat, cu datoriile la zi față de educație, sănătate, pensionari.

Urâte apucături se transmit din generație în generație, ceea ce ne afectează. Să vii și să spui atâtea neghiobii nelalocul lor, fără să-ți pară rău, urmărind doar interesul tău. Nu și-a cerut nimeni scuze, nici pentru morții de la Clubul Colectiv din 2015, nici pentru gazarea celor din 10 August 2018. Au fost mulți care ar fi trebuit să facă pasul înapoi. De rușine.

Au politizat totul sindicatele și liderii lor. Mi se pare că au ceva în sângele lor care îi face să uite de partea cui trebuie să fie, nicidecum de partea celor care sporesc diferențele între oameni, cu recompense pentru unii, cu penalizări pentru ceilalți. Și atunci cum să nu fii deranjat de aceste discriminări injuste, că unii au parte de altfel de servicii, fie și medicale, și că numai ei ar merita din belșug privilegii peste privilegii, făcându-i superiori altora din punct de vedere legal, politic ori social. Încet-încet aceștia au ales să locuiască în cartiere separate și mai luxoase, să studieze în clase de elită, să primească îngrijiri în spitale mai dotate.

Cu toate acestea, este un fapt dovedit că majoritatea oamenilor bogați sunt bogați pentru simplul motiv că s-au născut într-o familie bogată, iar ceilalți vor rămâne săraci pe tot parcursul vieții pentru că s-au născut într-o familie săracă. Cei care nu au posibilitatea să fie încurajați, să aibă șanse aici, pleacă. Nu se văd parteneri într-un joc măsluit, prin restricții și bariere. Într-un joc în care contează pilele. Un joc al hazardului.

Știm câți mai suntem? Un recensământ, pe când? Unul care să stabilească numărul celor care mai sunt, al celor plecați sau pe picior de plecare, al celor care nu pot face dovada unui act de identitate, numărul caselor părăsite, în stare de degradare, de care nu se mai interesează nimeni. 

Eli Gîlcescu

Ghinioniști pentru vecie

V-am întâlnit (în vis), întâmplător. A fost pentru prima dată. Și cum nu puteam rata acest prilej (în vis), m-am plâns de ceea ce nu știați, nu aveați cum să știți ceea ce s-a întâmplat... cum dintr-o eroare, justiția din România (prin Tribunalul Gorj și Direcția Silvică), a anulat o decizie de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră. Poveste care într-o zi va fi publică. Și atunci voi arăta cu degetul spre cei care au comis erori, luând titluri de proprietate pentru terenuri agricole ca titluri pentru păduri, spre cei care au trimis cereri de invalidare către Comisia Județeană Gorj, pentru a-și ascunde tergiversările de reconstituire.

Știți, de cele mai multe ori visele se împlinesc. Înainte, visam subiecte de la examene. Nu trebuia decât, înainte de culcare, să mă gândesc intens la ele. În preajma examenului de definitivat, fiica mea m-a rugat să mă gândesc la subiectul de a doua zi. Dimineață, i-am spus: Luceafărul de M. Eminescu. Era același subiect pe care l-am visat la examenul meu de definitivat. Au fost multe vise care s-au împlinit. Unele erau avertismente. De ce trebuie să mă feresc, ce nu trebuie să fac. Uneori, când mi se făcea o nedreptate, mergeam la cimitir și vorbeam cu ai mei. Într-un fel sau altul, urma o pedeapsă. De atunci, tot strâng din dinți, nu cumva să-mi scape ceva. Chiar dacă uneori simt că explodez. Simt cum mă sâcâie indiferența unora. Aceasta e diferența dintre ei și noi cei mulți. Ei nu se vor schimba în veci. Iar noi vom asista la alte și alte nelegiuiri. Vom rămâne aceiași simpli cetățeni, fără privilegii, ghinioniști mereu, omiși de pe listele lor. Așa înțeleg să conducă. Ca la referendum. Deși aveau obligații punctuale, au negociat cu noi obținerea buletinelor de vot. Regulă impusă de ei. Așa înțeleg ei să ne mai taie din drepturi, să le ciuntească pe ici, pe colo, să încline balanța spre ei. Și în folosul lor. O generație torturată de un sistem birocratc stufos. Atunci când e în folosul lor, uită să aducă la cunoștință omului de rând. Și unde trebuie să aplice legea, o aplică discreționar. Cum ar fi legea cu paza gratuită pentru păduri. Că tot omul trebuie să se deplaseze km ca să depună anual cererea pentru paza gratuită. Deși au legături cu primaria, ar putea reînnoi anual tabelul cu proprietarii de păduri. O nepăsare... Suntem în anul 2021, iar titlurile de proprietate nu s-au dat. Retrocedările pentru cererile depuse la timp, nu  s-au terminat. Minți leneșe. 

Titlurile de proprietate pentru terenurile agricole sunt supraevaluate. Nu coincid cu realitatea.

Amnistia fiscală pentru instituirea unor facilități fiscale afectează tot firmele mari, în timp ce contribuabili cu restanțe din cauza pensiilor mici, nu.

E. G.