* * *

Întârzie un dor

la hotarele Amaradiei

de la Scrăzi

până la Stejari, drept spre ponoare,

acolo unde dedițeii în somn de frunze

renasc

noaptea de migdală 

cu vise, cu viața tihnită dinainte,

peste pârâul Gâlceasca

ce vine de la Albeni,

pe lângă pădure, între hotare,

tot așa de neliniștit ca ieri.

Și ce greu le-a fost,

n-ai de unde să știi

când s-au îmbrăcat de sărbătoare

și au iertat totul.

Eli Gîlcescu